Club Literar in Copou

Aflasem mai demult prin intermediul unor prieteni ca Florin Lazarescu va organiza un cenaclu in Iasi. Il asteptam cu nerabdare. Eram curioasa ce va iesi.  Am aflat de prima intalnire la cateva ore dupa ce a inceput si n-am mai avut cum sa ajung. Am fost insa la a doua. Stiam ca lecturile publice nu prea prind in Romania, decat in cazul autorilor care reusesc sa mentina interesul si atentia publicului asupra lor. Florin Lazarescu realizează un lucru interesant: lecturi publice ale scriitorilor români impreuna cu un atelier de creatie unde sa citeasca si tineri inca necunoscuti. Ma astept ca acest lucru sa prinda. Important e ca Florin Lazarescu sa nu fie descurajat de numarul mic de participanti de la inceput si sa renunte  cum se intampla de cele mai multe ori. Sunt convinsa ca in timp vor veni mult mai multi. Fiindca acei unu doi cititori care au venit la primele intalniri vor povesti si la ceilalti ce se intampla, astfel va mai veni unul, si inca unul, pana cand vor fi prea multi. Azi a citit si a cantat Serban Axinte. Dupa ce am plecat de acolo mi-am amintit de o intamplare din facultate. Nu stiu cum se facea ca unii dintre profesorii mei erau informati de activitatile mele din afara universitatii si tot nu stiu cum se facea ca unele dintre textele mele postate pe internet ajungeau la ei, dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. O profesoara (pe care o respect mult de altfel) m-a chemat la catedra si m-a certat (destul de dur), reprosandu-mi ca merg la toate cenaclurile pe care le stiu, ca nu scap nici unul (habar n-am de unde stia toate acestea), ca ma imprastii si fac lucruri marunte, ca lucrez si scriu pentru niste ratati si ca in doi ani voi spune despre mine ca sunt o ratata. In cateva cuvinte, avea o parere foarte proasta despre cenacluri, crezand probabil ca acolo nu facem decat sa bem si mai stiu eu ce mai puteam face. La un moment dat m-a intrebat cine vine la aceste cenacluri si daca participa si Florin Lazarescu, dumneaei fiind ferm convinsa ca Lazarescu nu pierde timpul cu cenacluri fiindca nu are timp. Intre timp eu am renuntat de tot la poezie si aproape, nu chiar de tot, la literatura. In seara aceasta amintindu-mi de certurile (pe care nu le pot uita prea usor, atunci demoralizandu-ma complet) de care am avut parte in facultate, ma gandeam daca n-ar fi bine sa profit si sa citesc si eu in cadrul atelierului de creatie (daca vor fi acceptate textele!), mai ales ca e un club literar organizat si moderat chiar de Florin Lazarescu

FĂRĂ SENS…

***

Afară ninge / mi-ar fi plăcut să plouă mult/ ploaia e zâmbetul lui Dumnezeu răsfirat pe pământ/ nu pot fi lacrimi / ar fi prea banal / ploaia e un zâmbet larg/ la bucuresti plouă la iaşi ninge/ as lua trenul spre bucuresti fiindcă ìmi suna ritmic ìn cap zgomotul ploii o simt si mi-i dor/ as alerga prin ploaie si as mânca ìnghetată, as asculta evanescence ìn căsti/ vreau o evadare din firescul acesta absurd de legat/ am tot privit până am spart geamul si am alunecat de pe pervaz undeva unde nici acum nu stiu unde mă aflu/ tăcerea aceasta mă inundă/ nelinistea prevesteste un vis urât sau o dimineată cu fata zbârcită/ lucrurile frumoase se spun ìn tăcere sau nu se spun dar ìnsăsi tăcerea e o nesupunere pe care o spunem zi de zi/ ìmi rod unghiile si mă enervează ìncăpătânarea lor de a creste din nou le lovesti si iar ìsi revin le tai se refac/ sunt o unghie care depinde de o mână ìntreagă si e al naibii de greu să depinzi de cineva si dacă acel cineva greseste dacă mâna e proastă si se rupe sau rămâne prinsă ìn usă unghia e cea care suferă/ unghiile suferă de anemie de lipsa de calciu si să se hrănească singure de ce să mănânc eu ca să crească ele/ eu sunt Dumnezeul unghiilor mele/ mă privesc ìn oglinda nu spune nimic niciodată nimic / oglinda e o minciună pentru adormit copiii si nu mă văd si nu stiu cine sunt si dacă lumea aceasta nebună nebună mă priveste cu adevărat/ ìmi plac nebunii ìi chem au ceva ce nici eu nu am si nici multi nu au/ fiecare nebun are ceva ce nimeni nu are si dacă alerg zi de zi noapte de noapte prin mine unde ajung unde mă duc ce voi găsi ce voi dormi/ măcar de-as alunga adierea asta cumplită fiindcă nu-i pentru mine nu mă poate cuprinde nu mă prinde nu o vreau e prea falsă e o vrajă si o alung pleacă nebuno si lasă-mi gândurile se zburde tăcute să creadă că sunt pentru a nu mai fi niciodată la fel cu altii/ eu nu vreau că gândurile mele să se reìncarneze nu vreau să vină cu mine ìntr-o lume viitoare dacă aceasta există si nici să evadeze la altii că doar nu sunt femei usoare ele sunt ale mele eu cea din lumea aceasta fiindcă ele există/ poate că eu nu sunt poate că sunt doar o mirare a timpului dar ele sunt stiu că le-am născut tocmai pentru a fi pentru a marca prezenta mea pe pământ pentru a spune ea este dar unde nu vor sti nici măcar ele/ nu sunt o mamă fidelă nici măcar pentru gânduri nici măcar pentru mine nici pentru nimeni deci copiii mei ei vor fi undeva cândva dar nu stiu când unde si dacă vor fi cu adevărat vreodată.

 

***

ìmi dai ìn dar această bucată de pâine crezi că am să mă duc si am să ìngenunchez ìn fata altarului am să spun multumesc doamne pentru asemenea prieteni care nu mă lasă la nevoie care mă ajută si mă ìndopa cu grijă mă cheamă ìn apartamentul lor cu gândaci patru camere dintre care nici una mobilată să-mi spună că lumea nu va fi niciodată mai bună că universul acesta este spatiu ìnchis ìn care noi ne lingem rănile ne aruncam de la geam si prindem ìn palme sticlele sparte dacă te ìntorci târziu de la propria ìnmormântare si acasă prietenii se bucură ca esti de-al lor si esti din nou burlac dând sut facultătii ìti amintesti scena atât de bine acolo unde preotul spunea că sunt condamnată să mă reìncarnez din nou ìn anul doi la l.c. dumnezeu are nevoie ìn cer de ìngeri care să vorbească italiana dacă astept chinuind picioarele să stea drepte să se roage pentru mântuirea trupului pe care ìl poartă să meargă undeva ìn eternitatea să dea de mormântul lui ion creangă si să-i spună ca meciul steaua rapid s-a terminat cu 1 la l după care să-l lasi să digere amintirile tu să te ìntorci si să cresti ìn proprii tai ochii dacă privesti atent masca aceasta pe care o purtase tata când era mic si cersea pe stradă bănutii pentru o lampă de masă iar mama cersea ca să-si cumpere cărti asa că ei cerseau ìmpreună ca să poată uni lampa cu cărtile si să iasă ceva cu care să se mândrească si calculele lor au dat gres – fiindcă am iesit eu cu laptopul ìn spate acum ei plâng că dumnezeu nu le-a multumit pentru toată osânda si nici la ìnmormântare nu au fost iar ìn reìncarnare ei nu cred asa că am pierdut legătura de suflet si fiindcă sufletul a rămas acolo la ei (cerseste ìn locul lor) eu bântui pentru a-l găsi si dacă ìmi va rămâne numai acea bucată de pâine primită eu am să cred că am totul.

***

de ce / ne aruncăm de gâtul unei nebunii / un drum ìngust / si de ce urăsc si iubesc viata ìn acelasi timp / mă cutremur la ideea unei vieti ascunse de lume / ìngropată ìntr-un mister nedumerit si necioplit si fir-ar ale dracului de ciudătenii ale timpului / vreau să dorm mult / să nu mai stiu azi ce dată e/ ce lume se ascunde ìn spatele bradului si ce zace ìn pământul neatins de tălpi dezgolite lumi neìnduplecate cântece prăfuite / ìn rucsacul uitat ìntr-un colt de cameră sora-mea doarme/ e acolo un caiet ìn care amintirile ìncearca să mulgă până si ultima picătură de suflet / ìmi ìmbrac vocea cu un cântec strâns de gât de parcă ar urma să-si dea sufletul / ìngropat pe veci/ dacă voi spuneti că am ìnnebunit fiti sigur că nicăieri nu veti mai găsi un dement ca mine si mă veti căuta voi fi urcat pe o sarma făcând acrobatii si mâncându-mi unghiile bucătică si altă bucătică/ un om fără unghii e un om care poartă cămasa mortii ìn spate/ pătratele dreptunghiuri si toate cele ìsi vor da coate si vor ìncerca să-si facă loc pe haina aceasta/ i-as da doi pumni asa ìncât să nu se mai holbeze ìn halul acesta la mine să nu mai vomite de parcă nu ar avea altceva de făcut / ìn sacosă se află un măr două banane si portocale, mere nu-s roxana a uitat / singurătatea ìmi suflă transpirata ìn ceafă când o apuc de mana ìmi zâmbeste si fuge bre dacă tu crezi că eu am dat ìn mintea copiilor gresesti si pune-te dumnezeule odată aici lângă mine să mai umplem cosul cu vorbe/ e r t u n m g h k l literele nu mai formează cuvinte nu vor să-si bea ceaiul/ nu nu nu fetita care l-a luat pe nu ìn brate l-a prins ìn loc de codite e ca un fulg ìn palmă si când a suflat a zburat si nuul nu a mai fost de găsit ìn schimb daul ìsi lega mereu funda de gard / tabloul se uita atât de fix la mine ìncât ìnghit ìn sec si privesc si acum la final tot mai privesc si tot nu ìnteleg si el tot mă priveste.

 

***

nu stiu să scriu poezie nu stiu să iubesc nu stiu să ìnvăt eu nu stiu nimic să o luăm de la capăt undeva pe niste cărări ale sufletului poezia ìsi caută loc mă plânge mă trage de mânecă mă ìnghesuie ìntr-un colt de cer si mă mângâie/ uneori se ascunde după o lacrimă ìncerc să o scot cu mătura iau versul de coadă dar nimic poezia nu vrea să se nască nu vrea după ce mă cheama mă ìmbie ìsi ìntoarce spatele si pleacă/ cert e că eu simt poezia până si acolo unde nu ar trebui să fie / ìn ce priveste ìnvătatul mereu ìncurc sălile si de fiecare dată mi se trânteste usa ìn nas am refuzat să mai ìnvăt să mângâi coridoarele facultătii să dau bună ziua profesorilor / scuzati că am ìntârziat dar azi nu voi veni la cursuri sunt frazele care le rostesc, zi de zi / ìncerc să fac ceva dar nimic nu apare dincolo de norii ce-i privesc necontenit / prima dată când l-am apreciat pe haruki murakami pentru ceea ce scrie a fost atunci când am citit ìn iubita mea sputnik că facultatea e lălâie lipsită de aventură si aplicatie practică si atunci am aflat de ce ìmi displăceau nasurile afundate ìn cărti si vocile care nu se auzeau dar care dictau ceva cândva dar totusi când voi reusi să iau resoul ăsta din cameră si să-l arunc pe geam fiindcă mă sufoc fiindcă frunzele cad una câte una uneori câte două fiindcă iarna mă ìngenunchează si mă trimite să culeg fulgii unul câte unul pe stradă sau câte doi si să pun un fulg pe o frunză si tot asa până voi găsi să adaug si un fir de iarbă verde trebuie să caut trebuie răbdare trebuie să caut cu răbdare exact ce-mi lipseste citesc antichristul de nietzsche si stiu că a-l iubi pe dumnezeu nu ìnseamnă a scrie tine cu litera mare cum fac multi credinciosi ci mult mai mult de atât dar asta asta nu mai tine de mine cea de acum rămâne pentru data viitoare.

Seară de Poezie în Sage

Dragi prieteni,

LECUPO organizeaza în perioada 13 – 22 martie 2009 la Iasi a treia editie a Saptamanii Internationale impotriva Rasismului. Anul acesta evenimentul poarta denumirea „Stop Rasism. Nu Tolera Intoleranta!” si consta intr-o serie de activitati pentru tineri din Iasi cu scopul de a promova toleranta si tratamentul egal. In cadrul acestui eveniment vor avea loc urmatoarele activitati: workshop antidiscriminare, dezbatere antirasism cu tinerii din licee, dezbatere rasism vs. Antirasism cu studentii Erasmus, concurs desene, proiectie filme, seara de teatru, seara de poezie. Evenimentul este sustinut de Casa de Cultura Mihai Ursachi, Goethe Zentrum, Centrul Cultural Francez si Sage Cafe. 

În data de 14 martie, ora 17, în Sage Cafe va avea lor Seara de Poezie. “Tinerii pasionati de opera lirica sunt asteptati sa isi citeasca propriile creatii indiferent de tema sau a unor autori celebri pe tema rasismului. Invitat special: poet Nichita Danilov. La sfarsitul serii se vor premia cele mai bune creatii. Pentru inscrieri contacti-ne la adresa de e-mail office@lecupo.ro “

Puteţi să o contactaţi cu toată încrederea şi pe domnişoara Alexandra Marian, coordonatorul proiectului “Stop Rasism. Nu Tolera Intoleranta!” la nr. de telefon 0743 40 40 41, sau la adresa de e-mail office@lecupo.ro.

Anul trecut am participat şi eu şi ştiu că a fost foarte foarte frumos. S-a cîntat la chitara, s-au recitat poezii, s-au dau premii, iar cei care n-au participat şi-au ros unghiile. Cred ca anul acesta va fi mult mai interesant, mai ales ca este invitat si poetul Nichita Danilov. Am toată încrederea în Alexandra. Ar fi de preferat să nu promiteţi că veniţi şi apoi să vă răzgîndiţi, cum s-a întîmplat anul trecut. Nu vă mănîncă nimeni acolo, se întîmplă numai lucruri frumoase .